Black Ops sau masina de bani a Activision-ului

Restrânge
X
Restrânge
  •  

  • Black Ops sau masina de bani a Activision-ului

    Conform estimarilor făcute de Activision, profitul generat de Call of Duty: Black Ops, de la lansarea din noiembrie şi până în prezent, a depăşit 1 miliard de dolari. Şi nici măcar n-ar trebui să ne mire, având în vedere faptul că, doar în prima zi s-au încasat 360 de milioane de dolari, iar după primele cinci zile, profitul a ajuns la 650 de milioane. Chiar dacă nu ne surprinde, trebuie să recunoaştem că e o sumă impresionantă obţinută într-un timp foarte scurt, pe care, după cum bine a menţionat CEO-ul Activision Blizzard Bobby Kotick, doar Avatar a mai atins-o. Dar ceea ce ar trebui să ne impresioneze şi mai tare, după spusele lui Eric Hirshberg, CEO Activision Publishing, este numărul de ore pe care gamerii le-au petrecut jucându-se Black Ops - peste 600 de milioane. Bine-nţeles că banii vor continua să curgă în buzunarele publisher-ului, odată cu lansarea primului DLC, First Strike, anunţat în urmă cu două zile. Acesta va sosi pe 1 februarie şi va costa 15 dolari. Şi credeţi-mă pe cuvând când vă spun cu nu vor fi puţini aceia care se vor înghesui să dea banii ăştia pe 5 hărţi. Aduceţi-vă aminte de episodul Stimulus Package - primul DLC pentru MW2, care, după prima săptămână de la lansare, fusese cumpărat de peste 2.5 milioane de jucători. Preţul era acelaşi - 15 dolari. Faceţi voi calculele. Noi să fim sănătoşi.
      Postarea de comentarii este dezactivată.

    Etichete articole

    Restrânge

    Articole recente

    Restrânge

    • OpenMW 0.52 RC1 repară gravitația și aduce iluminare nouă pentru Morrowind
      postat de GamesArea
      OpenMW, reimplementarea open-source a motorului pentru Morrowind, a primit versiunea release candidate 0.52 RC1, care va sta la baza viitoarei lansări 0.52. Actualizarea include mai multe remedieri și funcții noi, dar și o corecție pentru o problemă neobișnuită: gravitația era cu 0,01% în afara valorii corecte.

      Printre modificările notabile se numără implementarea vitezei terminale și faptul că actorii care merg...
      Astăzi, 06:49
    • Control Resonant devine cel mai bine vândut joc din istoria Remedy
      postat de GamesArea


      Remedy Entertainment a anunțat în rezultatele sale financiare că al treilea trimestru al anului a adus venituri de 39,6 milioane de euro, față de 12,2 milioane de euro în aceeași perioadă din 2025. Creșterea este pusă pe seama precomenzilor și a vânzărilor de lansare pentru Control Resonant, deși în cifrele din trimestru au fost incluse doar primele șapte zile de vânzări.

      Studioul spune că pe 15...
      Astăzi, 03:04
    • Ubisoft ar putea cumpăra Arkane, potrivit unui raport Bloomberg
      postat de GamesArea


      Bloomberg susține că Arkane, studioul din spatele seriei Dishonored, a primit oferte de achiziție din partea mai multor companii, iar Ubisoft se află printre pretendenți. Raportul mai spune că există cel puțin încă două companii de jocuri, rămase neidentificate, interesate de studio.

      Surse apropiate negocierilor afirmă și că Xbox a analizat varianta de a vinde Arkane către propria conducere, ceea...
      Astăzi, 02:34
    • Xbox deschide un concurs cu un Series X ascuns într-un aligator mecanic
      postat de GamesArea


      Xbox a lansat un concurs promoțional legat de un obiect custom numit XBOX Series X-BITE, o variantă spectaculoasă de consolă construită în jurul ideii că un aligator a înghițit un Xbox Series X întreg. Modelul include o consolă funcțională, un controller personalizat cu urme de mușcătură și un corp de aligator realizat special, cu consola vizibilă printr-un element luminos amplasat în abdomen.
      ...
      Ieri, 23:34
    • Bethesda spune că The Elder Scrolls 6: Sentinel este încă departe de lansare
      postat de GamesArea
      Bethesda a confirmat că dezvoltarea lui The Elder Scrolls VI: Sentinel continuă, dar a avertizat că va mai dura până când va putea împărtăși detalii suplimentare despre joc. Studio-ul a publicat mesajul după dezvăluirea oficială a numelui și a locației, fără să ofere însă o dată de lansare sau un orizont clar pentru prezentări viitoare.

      În mesaj, Bethesda a mulțumit comunității...
      Ieri, 22:49
    • Game Informer dedică coperta următorului număr lui Tomb Raider: Legacy of Atlantis
      postat de GamesArea
      Game Informer a dezvăluit că următorul său cover story va fi Tomb Raider: Legacy of Atlantis, o reimaginare a jocului original Tomb Raider din 1996, programată pentru 12 februarie. Numărul marchează și aniversarea de 30 de ani a francizei, iar revista pregătește două materiale speciale dedicate seriei.

      Redacția spune că a vizitat sediul Crystal Dynamics pentru a juca Legacy of Atlantis timp de mai multe ore, inclusiv o...
      Ieri, 22:04
    Procesare...